Home » Știință » Hans Christian Orsted, pionierul electromagnetismului

Hans Christian Orsted, pionierul electromagnetismului

Hans Christian Orsted, pionierul electromagnetismului
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 03.05.2024

Hans Christian Orsted a fost un proeminent fizician și chimist danez care a adus contribuții semnificative în domeniul electromagnetismului.

Hans Christian Orsted s-a născut la 14 august 1777, la Rudkøbing, în Danemarca, educația și introducerea în lumea științelor începând de timpuriu, chiar de acasă, sub îndrumarea tatălui său, de profesie farmacist. Ulterior, Orsted a urmat cursurile școlii latine din Horsens, iar apoi a studiat în cadrul Universității din Copenhaga. Și chiar dacă diploma sa de licență a fost în filosofie, Orsted, care nutrea de mult o mare curiozitate și atracție pentru științe, s-a reorientat spre fizică și chimie, astfel că în 1801 a devenit profesor de fizică la Universitatea din Copenhaga, unde s-a remarcat nu doar prin abilitățile pedagogice, dar și datorită cercetărilor în diverse domenii științifice și mai apoi datorită descoperirilor sale.

Una dintre realizările cele mai importante ale lui Hans Oersted a avut loc la 21 aprilie 1820, atunci când a găsit accidental o legătură între electricitate și magnetism în timp ce efectua un experiment în laboratorul său. Inițial, acesta a interpretat că efectele magnetice radiază din toate părțile unui fir care transportă un curent electric, la fel ca lumina și căldura. Cu toate acestea, trei luni mai târziu, s-a adâncit în cercetări mai intense și la scurt timp după aceea și-a publicat descoperirile, demonstrând că un curent electric produce un câmp magnetic circular atunci când trece printr-un fir, o descoperire revoluționară care a deschis calea pentru explorarea în continuare a electromagnetismului și a pus bazele dezvoltării teoriei electromagnetice de către alți oameni de știință, precum André-Marie Ampère, Michael Faraday și James Clerk Maxwell, ducând, în cele din urmă, la dezvoltarea tehnologiei electrice moderne, inclusiv a motoarelor electrice, a generatoarelor, a transformatoarelor și a altor dispozitive care se bazează pe principiile electromagnetismului.

În semn de recunoaștere a descoperirii din 1820, Societatea Regală din Londra i-a acordat lui Oersted Medalia Copley, iar Academia Franceză i-a oferit 3.000 de franci pentru contribuția remarcabilă adusă științei.

În plus față de contribuțiile sale aduse electromagnetismului, Orsted a făcut progrese semnificative și în domeniul chimiei. A realizat experimente privind natura compușilor chimici și a dezvoltat o teorie a afinității chimice. Mai mult, activitatea sa proeminentă în acest domeniu a contribuit la consolidarea Danemarcei într-un stat recunoscut ca fiind un centru important de cercetare și educație în sfera chimiei.

În 1825, Hans Christian Orsted a creat aluminiul, deși un aliaj din aluminiu și fier fusese deja descoperit de către omul de știință și inventatorul britanic Humphry Davy. Însă meritul lui Orsted a fost acela de a fi primul care a izolat elementul pur de aluminiu, prin reducerea clorurii de aluminiu cu amalgam de potasiu.

Hans Orsted a jucat un rol esențial și în mediul academic și în educație, fiind unul dintre fondatorii Institutului Politehnic Danez (în prezent Universitatea Tehnică din Danemarca) în 1829, unde a ocupat funcția de director. Orsted era un mare susținător al educației, astfel că pe tot parcursul vieții a încercat să sublinieze importanța educației științifice, pledând pentru integrarea acesteia în cadrul unei programe școlare mai largi.

Astăzi, numele lui Orsted este inclus în diverși termeni științifici și concepte științifice, inclusiv oersted (Oe), o unitate de măsură folosită pentru a măsura energia magnetică intensitatea câmpului magnetic. Două medalii sunt acordate în numele lui Orsted: Medalia Oersted pentru contribuții notabile în predarea fizicii în America, acordată de Asociația Americană a Profesorilor de Fizică, precum și Medalia H. C. Orsted pentru oamenii de știință danezi, acordată de Selskabet for Naturlærens Udbredelse (Societatea daneză pentru diseminarea științelor naturale), fondată de Orsted însuși.

Dar ce a însemnat mai exact descoperirea electromagnetismului de către Orsted?

Descoperirea lui Orsted a deschis calea pentru inventarea și dezvoltarea motoarelor și generatoarelor electrice. Înțelegând interacțiunea dintre curenții electrici și câmpurile magnetice, oamenii de știință și inginerii au putut proiecta și construi dispozitive care puteau converti energia electrică în energie mecanică (motoare electrice) și invers (generatoare).

De asemenea, descoperirea lui a avut un impact profund asupra domeniului telecomunicațiilor. Înțelegând principiile electromagnetismului, oamenii de știință au reușit să dezvolte dispozitive precum telegrafele și telefoanele. Capacitatea de a transmite semnale electrice pe distanțe mari cu ajutorul undelor electromagnetice a revoluționat comunicarea, permițând oamenilor să comunice rapid și eficient pe distanțe mari.

Realizarea lui Orsted a stat inclusiv la baza dezvoltării sistemelor de energie electrică. Prin valorificarea principiilor electromagnetismului, inginerii au reușit să proiecteze generatoare de energie și sisteme de transmisie care converteau energia mecanică (de exemplu, de la turbine) în energie electrică și o distribuiau pe distanțe mari. Acest lucru a dus la crearea rețelelor electrice, permițând distribuirea pe scară largă a energiei electrice pentru iluminat, încălzire și alimentarea diferitelor dispozitive.

Mai mult, a pus bazele domeniului electronicii. Înțelegerea relației dintre electricitate și magnetism a permis oamenilor de știință și inginerilor să dezvolte componente electronice, cum ar fi transformatoarele, inductorii și dispozitivele de stocare magnetică. Aceste componente sunt esențiale în dispozitivele electronice moderne, inclusiv calculatoare, televizoare, smartphone-uri și multe alte sisteme electronice.

Descoperirea electromagnetismului de către Orsted, împreună cu cercetările ulterioare ale altor oameni de știință, au dus la formularea teoriei electromagnetice. Ecuațiile lui Maxwell, derivate din descoperirea inițială a lui Orsted, au oferit un cadru unificat pentru înțelegerea electricității, a magnetismului și a propagării undelor electromagnetice. Această teorie a stat la baza dezvoltării fizicii moderne și a pus bazele unor tehnologii precum comunicațiile fără fir și radiațiile electromagnetice (de exemplu, undele radio, microundele și razele X).

Hans Christian Orsted a fost interesat și de literatură și poezie și chiar dacă nu a excelat în aceste domenii, s-a aventurat în lumea poeziei compunând o colecție de poeme în limba daneză intitulată „Luftskibet” (Aeronava), poezii inspirate de zborurile cu balonul ale colegului său fizician și magician de teatru Étienne-Gaspard Robert.

În ultimii săi ani, Oersted s-a întors la prima sa dragoste, filosofia, analizând într-o serie de articole relația dintre frumusețea artei și știință, ambele direcții atinse, conform concepțiilor sale, de mâna lui Dumnezeu.

Când Hans Christian Orsted a murit la Copenhaga, la vârsta de 73 de ani, la 9 martie 1851, era deja un fizician, chimist și astronom recunoscut, fiind considerat în prezent una dintre personalitățile marcante ale Epocii de Aur a Danemarcei.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Hans-Christian-Orsted

https://www.famousscientists.org/hans-christian-oersted/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului

Cele mai puternice câmpuri magnetice ar putea fi chiar aici pe Pământ

Una dintre cele mai extreme furtuni magnetice din istoria Pământului s-a întâmplat în 1872

O explozie solară masivă a găurit câmpul magnetic al Pământului și a provocat aurore roșii

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu
Ce este „paradoxul coastei”?
Ce este „paradoxul coastei”?
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului Webb
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului Webb